În ultimii ani, podcasturile au trecut de la statutul de „conținut de nișă” la un canal de comunicare cu adevărat relevant pentru branduri. Dacă până nu demult erau ascultate mai ales de pasionați de tech sau dezvoltare personală, acum au ajuns în toate domeniile – de la beauty și parenting, până la sustenabilitate, gătit sau ecommerce. Tocmai de aceea, merită să ne întrebăm serios: cum poate un magazin online să profite de această formă de conținut audio într-un mod care să fie cât mai firesc și relevant pentru public?
Nu vorbim doar despre awareness. Un podcast bine ales, cu un public potrivit și o integrare inteligentă a produsului tău poate genera nu doar notorietate, ci și conversii. Într-un spațiu dominat de reclame repetitive și scroll-uri rapide, podcastul oferă ceva ce alte canale nu reușesc să livreze: timp de calitate și o voce umană care povestește, nu vinde agresiv.
De ce merită luate în calcul podcasturile în strategia de marketing?
Spre deosebire de alte formate digitale, podcasturile au avantajul că nu concurează pentru atenție într-un feed aglomerat. Oamenii le ascultă în timp ce conduc, aleargă, stau în trafic sau își pregătesc cafeaua.
E un alt tip de atenție, mai calm și mai receptiv, care face loc mesajelor transmise cu naturalețe. Iar dacă recomandarea vine chiar din partea unei gazde cu care ascultătorul are deja o relație de încredere, lucrurile capătă greutate. O simplă mențiune făcută cu naturalețe poate avea mai mult impact decât o reclamă targetată în Google Ads sau o postare sponsorizată pe social media.
În plus, audiențele podcasturilor sunt adesea loiale. Ascultă episoade întregi, săptămână de săptămână, și ajung să aibă încredere în opiniile exprimate acolo. Dacă produsul tău ajunge să fie prezent într-un astfel de spațiu, ești perceput ca parte dintr-un ecosistem de idei și conversații – nu ca o reclamă în plus.
Modalități prin care poți promova produse prin podcasturi
Există mai multe abordări, fiecare cu avantajele și particularitățile ei. Cea mai accesibilă este sponsorizarea unui podcast deja existent. Nu ai nevoie de un buget uriaș – contează mai mult potrivirea cu publicul și tonul emisiunii.
De cele mai multe ori, gazda va citi un mesaj pregătit de tine sau va menționa produsul în stilul propriu. Acest tip de integrare – cunoscut ca „host-read ad” – funcționează mai bine decât spoturile audio clasice, tocmai pentru că e perceput ca o recomandare personală.
O altă variantă este să colaborezi cu cu gazda podcastului pentru a testa produsul tău și a vorbi despre el într-un episod. E un tip de colaborare des întâlnit în zona de beauty, lifestyle, produse alimentare sau tech – în general acolo unde experiența cu produsul poate fi relatată într-un mod autentic. De asemenea, unele branduri aleg să ofere coduri de reducere exclusive ascultătorilor, ceea ce nu doar că încurajează achiziția, ci permite și urmărirea clară a conversiilor.
Pentru brandurile mai mature sau cu o strategie de conținut bine definită, merită luată în calcul și lansarea unui podcast propriu. Nu e o soluție pe termen scurt, dar poate construi în timp o comunitate în jurul valorilor brandului. Aici nu e vorba doar de a vorbi despre produs, ci de a crea conținut valoros în jurul unei teme relevante pentru publicul tău – de exemplu, un magazin online de produse sustenabile ar putea discuta despre obiceiuri de consum, risipă alimentară sau antreprenori locali.
Și mai există o opțiune valoroasă, adesea trecută cu vederea: participarea ca invitat în podcasturi. Dacă ești fondatorul unui magazin online, marketer sau expert într-un domeniu, poți aduce valoare unei conversații și, indirect, poți face cunoscută povestea brandului tău. E o formă de content marketing care nu pare promovare și care poate avea efecte pe termen lung asupra percepției publicului.
Ce produse se pretează pentru promovare prin podcasturi?
În general, orice produs care are o poveste. Nu e neapărat vorba de storytelling în sensul clasic, ci de faptul că produsul trebuie să fie ușor de integrat într-o conversație. Funcționează foarte bine produsele de lifestyle, cosmeticele, cărțile, alimentele artizanale, gadgeturile sau accesoriile – dar și serviciile sau abonamentele digitale. Important este ca ele să poată fi descrise și înțelese prin audio, fără nevoie de elemente vizuale.
De asemenea, funcționează excelent produsele care vin cu o misiune sau o identitate clară. Dacă ai un brand care susține producătorii locali, lucrează cu materiale reciclate sau oferă beneficii sociale, vei avea întotdeauna un unghi interesant de prezentare în podcasturi.
Cum alegi podcastul potrivit pentru produsul tău?
Nu toate podcasturile sunt relevante pentru orice brand. E esențial să analizezi ce tip de public ascultă podcastul vizat, dacă seamănă cu tipul de client căruia te i adresezi tu și dacă tonul general al emisiunii e compatibil cu stilul brandului tău. Un magazin care vinde produse premium s-ar potrivi mai bine cu podcasturi cu un conținut bine documentat, educativ sau inspirațional, în timp ce un brand cu o comunicare mai relaxată poate funcționa excelent în podcasturi de lifestyle sau cultură pop, unde tonul e mai prietenos și conversația mai spontană.
Contează și frecvența episoadelor, formatul și implicarea comunității. Uneori, e mai valoros să colaborezi cu un podcast mic dar cu o audiență dedicată, decât cu un nume mare unde mențiunea ta se va pierde printre zeci de alte mesaje.
Cum se măsoară rezultatele unei campanii audio?
Una dintre provocările campaniilor audio este legată de măsurarea rezultatelor. Nu poți da click pe un mesaj audio, deci metodele clasice de tracking nu se aplică întotdeauna. Totuși, există soluții eficiente. Cele mai des folosite sunt codurile promoționale unice, oferite doar ascultătorilor podcastului respectiv. Asta permite o măsurare clară a conversiilor generate de episod.
Pentru episoadele care includ descrieri cu linkuri, pot fi folosite linkuri cu parametri UTM – iar în spatele lor pot fi legate pagini dedicate, ușor de urmărit în Google Analytics. Important de știut este că aceste linkuri nu funcționează din partea audio propriu-zisă (pentru că nimeni nu va tasta manual un URL cu parametri), dar pot funcționa în descrierea episoadelor publicate pe Spotify, Apple Podcasts sau YouTube. Uneori, e suficient să creezi un landing page simplu (exemplu.ro/podcast) și să urmărești traficul generat după publicarea episodului. Iar dacă ai mai multe colaborări în paralel, poți compara performanțele și ajusta strategia.
Pe lângă toate acestea, nu ignora semnele indirecte: creșterea numărului de vizite din trafic direct, o urcare bruscă în căutările de brand sau chiar feedback-ul primit de la clienți care spun „am aflat de voi de la podcastul X” – toate sunt indicii clare că mesajul tău a ajuns unde trebuie.
Podcasturile, un spațiu de comunicare reală pentru branduri
Podcasturile nu sunt doar un nou canal de promovare, ci o formă de comunicare diferită, mai apropiată de ceea ce consumatorii își doresc: conversații reale, voci autentice și produse care au ceva de spus. Dacă reușești să te integrezi acolo unde ascultătorii povești bune, idei utile și momente de respiro, ai șanse mari ca brandul tău să fie perceput altfel. Nu ca un simplu magazin online, ci ca o prezență relevantă într-un spațiu de încredere.
Dacă ești în căutare de idei noi de promovare sau vrei să ieși din rutina reclamelor clasice, podcasturile pot fi o direcție mai mult decât interesantă. Cu un cost accesibil, un impact emoțional ridicat și un potențial real de loializare, merită cu siguranță să le testezi.